Evenimente

◎ Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice – 2026

De Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, vă transmitem toată recunoștința și respectul nostru. Sunteți izvor de înțelepciune și exemplu de viață pentru noi toți.

Ziua internaţională a persoanelor vârstnice este marcată anual, la 1 octombrie, cu scopul de a promova drepturile acestora, prin încurajarea de a participa activ la viaţa economică, politică, socială şi culturală, dar şi pentru promovarea unei imagini pozitive a îmbătrânirii, lipsită de discriminare, prin incluziune socială.

În data de 1 octombrie, în cadrul căminului, mai mult decât în alte zile, gândurile noastre s-au transformat în fapte, iar seniorii aflați în grija noastră, au fost sărbătoriți într-un cadru festiv, creându-se o atmosferă caldă, prietenoasă, veselă și familială în acestă zi de sărbătoare.

Dragi seniori, vă dorim sănătate, liniște și pace sufletească. La mulți ani, cu respect si mulțumire!

 
 
 

◎ Ziua Porților Deschise – 2026

Ziua Porților Deschise – AFMC Christiana Căminul de Bătrâni🎈 Cu drag, vă invităm să fiți alături de noi duminică, 19 iulie 2026, în intervalul orar 10:00 – 13.00, la 💙 Ziua Porților Deschise – AFMC Christiana Căminul de Bătrâni ”Dr. Teofil Mija” Săcele

În fiecare an sărbătorim această zi împreună cu seniorii noștri, aparținătorii, echipa căminului și invitații noștri dragi. Este un prilej de a ne bucura unii de alții, de a împărtăși momente frumoase și de a întări legăturile care ne unesc.

Vom avea un moment artistic, un brunch pregătit cu drag, timp pentru socializare și, bineînțeles, multă voie bună.

Vă așteptăm cu inimile deschise să petrecem împreună o zi plină de căldură și bucurie! ❤️

👉 Vă rugăm să confirmați prezența până joi, 17 iulie, ora 15:00, la email camin@afmc.ro sau la 📞 0268-273-450

 
 
 

◎ Fă o diferență reală acolo unde contează cel mai mult.

Companiile pot redirecționa, fără niciun cost, 20% din impozitul pe profit către AFMC Christiana – Căminul de Bătrâni Dr. Teofil Mija Săcele, un loc în care bunicii noștri primesc grijă, demnitate și sprijin zi de zi.

Ce facem pentru ei, în fiecare zi:
• Îngrijire și asistență permanentă
• Sprijin medical specializat
• Activități recreative și sociale care le aduc bucurie
• Un mediu cald și sigur, ca acasă

Ai timp până la 25 mai 2026 să completezi formularul.

Nu te costă nimic — doar alegi să redirecționezi ceva ce oricum pleacă către stat.

Pentru contracte de sponsorizare: 0268 273 450 (Birou Admin)

Împreună putem oferi mai mult decât sprijin: putem oferi speranță.

PDF formular 230
PDF declaratie de consimtamant
PDF Ghid Directionare Impozit catre Christiana

 
 
 

◎ Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice – 2025

Ziua internațională a persoanelor vârstnice - 2025 De Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, vă transmitem toată recunoștința și respectul nostru. Sunteți izvor de înțelepciune și exemplu de viață pentru noi toți.

Sărbătorim, totodată, 25 de ani de activitate ai Căminului de Bătrâni „Dr. Teofil Mija” – 25 de ani în care visul fondatorului a prins viață prin dăruirea angajaților, voluntarilor, colaboratorilor, donatorilor și prietenilor de suflet.

Mulțumim părintelui președinte Raul Șerban și părintelui Ovidiu Bostan pentru binecuvântare, precum și invitaților de la Filarmonica Brașov și Mima MUZICA Brașov pentru bucuria adusă prin artă.

Dragi seniori, vă dorim sănătate, liniște și pace sufletească.

La mulți ani, cu respect si mulțumire!

Descarcă de aici broșura aniversară ”25 de ani de activitate” – format PDF

 
 
 

◎ Invitație – 25 de ani de activitate ai Căminului de Bătrâni „Dr. Teofil Mija” din Săcele

Invitatie 25 de ani

Miercuri, 01 octombrie 2025, sărbătorim Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice și 25 de ani de activitate a Căminului de Bătrâni Dr. Teofil Mija din Săcele – Respect, recunoștință și bucurie împreună

Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, avem onoarea de a sărbători și 25 de ani de activitate ai Căminului de Bătrâni „Dr. Teofil Mija” din Săcele – un sfert de secol dedicat grijii, respectului și sprijinului oferit seniorilor din comunitatea noastră.

Evenimentul va fi un prilej de a aduce un omagiu celor care ne inspiră prin experiența și înțelepciunea lor, dar și de a mulțumi echipei care, de-a lungul anilor, a transformat acest cămin într-un adevărat acasă pentru sute de vârstnici.

Vă invităm să fiți alături de noi pentru a celebra împreună această dublă sărbătoare, într-o atmosferă de bucurie, recunoștință și comuniune.

Programul evenimentului include:

• 9:30 – Capela instituției – Sfânta Liturghie urmată de Te Deum
• 11:00 – Recital al Filarmonicii Brașov
• 12:00 – Concert MIMA Muzica Brașov
• 13:00 – Prânz festiv și Socializare

Descarcă de aici broșura aniversară ”25 de ani de activitate” – format PDF

 
 
 

◎ Ziua Porților Deschise – 2025

Ziua porților deschise - 2025Asociația Filantropică Medical-Creștină Christiana Brașov te-a invitat să pătrunzi în lumea noastră, să vezi cu ochii tăi activitățile noastre și să simți căldura comunității pe care o construim împreună. La Ziua Porților Deschise, am împărtășit bucuria de a dărui și de a primi, de a îngriji și de a fi îngrijiți.

Zâmbete, îmbrățișări și amintiri frumoase! Ziua Porților Deschise a fost o adevărată sărbătoare pentru suflet, unde bătrânii noștri au redescoperit bucuria de a fi împreună.

Mâncare delicioasă, muzică plăcută și momente de voie bună au creat o atmosferă caldă și primitoare, iar vizitele familiei au făcut ca această zi să fie cu adevărat specială.

no images were found

 
 
 

◎ Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice – 2024

Ziua Internațională a Persoanelor VârstniceZiua internaţională a persoanelor vârstnice este marcată anual, la 1 octombrie, cu scopul de a promova drepturile acestora, prin încurajarea de a participa activ la viaţa economică, politică, socială şi culturală, dar şi pentru promovarea unei imagini pozitive a îmbătrânirii, lipsită de discriminare, prin incluziune socială.

În data de 1 octombrie, în cadrul căminului, mai mult decât în alte zile, gândurile noastre s-au transformat în fapte, iar seniorii aflați în grija noastră, au fost sărbătoriți într-un cadru festiv, creându-se o atmosferă caldă, prietenoasă, veselă și familială în acestă zi de sărbătoare.

no images were found

 
 
 

◎ Ziua Porților Deschise – 2024

Ziua Porților DeschiseAsociația Filantropică Medical-Creștină Christiana Brașov te-a invitat să pătrunzi în lumea noastră, să vezi cu ochii tăi activitățile noastre și să simți căldura comunității pe care o construim împreună. La Ziua Porților Deschise, am împărtășit bucuria de a dărui și de a primi, de a îngriji și de a fi îngrijiți.

Zâmbete, îmbrățișări și amintiri frumoase! Ziua Porților Deschise a fost o adevărată sărbătoare pentru suflet, unde bătrânii noștri au redescoperit bucuria de a fi împreună.

Mâncare delicioasă, muzică plăcută și momente de voie bună au creat o atmosferă caldă și primitoare, iar vizitele familiei au făcut ca această zi să fie cu adevărat specială.

no images were found

 
 
 

◎ Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice – 2023

Ziua internaţională a persoanelor vârstnice este marcată anual, la 1 octombrie, cu scopul de a promova drepturile acestora, prin încurajarea de a participa activ la viaţa economică, politică, socială şi culturală, dar şi pentru promovarea unei imagini pozitive a îmbătrânirii, lipsită de discriminare, prin incluziune socială.

În data de 31 octombrie, în cadrul căminului, mai mult decât în alte zile, gândurile noastre s-au transformat în fapte, iar seniorii aflați în grija noastră, au fost sărbătoriți într-un cadru festiv, creându-se o atmosferă caldă, prietenoasă, veselă și familială în acestă zi de sărbătoare.

no images were found

 
 
 

◎ 30 de ani de activitate – Septembrie – 2023

Joi 21 Septembrie 2023, a avut loc la Centrul Multicultural și Educațional din Săcele, evenimentul 30 de ani de activitate Asociația Filantropică Medical-Creștină Christiana Brașov.

Evenimentul a fost realizat pentru a celebra împlinirea a 30 de ani de activitate dedicată susținerii serviciilor de asistență socială, medicală, spirituală si religioasă persoanelor aflate in nevoie socială sau in situații de risc social (persoane în vârstă și persoane cu dizabilități), contribuind astfel la stabilirea și menținerea echilibrului moral al comunității și la creșterea calității vieții acestor persoane.

Evenimentul nostru a început cu o slujbă de mulțumire, efectuată în capela instituției, de președintele AFMC Christiana Brașov, preotul RAUL Șerban și preoții invitați.

Programul evenimentului a inclus:

• Prezentarea activității AFMC Christiana de către președintele PR Șerban Raul Valer și directorul executiv Marina Homeniuc
• Activități artistice susținute de beneficiarii AFMC Christiana în grădina căminului împreună cu Mima Muzica Brașov
• Expoziție cu donații ale artistului Andrei Braun
• Ziua porților deschise pentru aparținători, beneficiari, sponsori, parteneri instituționali
▪ 18.30 – Concert Anatoly

no images were found

 
 
 

◎ Invitație – 30 de ani de activitate Asociația Filantropică Medical-Creștină Christiana Brașov

Stimați prieteni și colaboratori.

Suntem onorați să vă invităm, joi 21.09.2023, începând cu ora 15.00, alături de noi, la Centrul Multicultural și Educațional din Săcele, str. George Moroianu nr.17, pentru a celebra împlinirea a 30 de ani de activitate dedicată susținerii serviciilor de asistență socială, medicală, spirituală si religioasă persoanelor aflate in nevoie socială sau in situații de risc social (persoane în vârstă și persoane cu dizabilități), contribuind astfel la stabilirea și menținerea echilibrului moral al comunității și la creșterea calității vieții acestor persoane.

Programul evenimentului include:

• Prezentarea activității AFMC Christiana de către președintele PR Șerban Raul Valer și directorul executiv Marina Homeniuc
• Activități artistice susținute de beneficiarii AFMC Christiana în grădina căminului împreună cu Mima Muzica Brașov
• Expoziție cu donații ale artistului Andrei Braun
• Ziua porților deschise pentru aparținători, beneficiari, sponsori, parteneri instituționali
▪ 18.30 – Concert Anatoly

 
 
 

◎ Terapie prin artă – Iulie-Septembrie – 2023

Terapia prin arta este o inițiativă a Asociației Filantropice Medical-Creștine Christiana Brașov, prin care echipa noastră încearcă să le ofere seniorilor un mod relaxant de petrecere a timpului liber. La această inițiativă au participat și MIMA Muzica și artista Maria Petrișor cărora le mulțumim pentru interes, sprijin și suportul acordat.

no images were found

 
 
 

◎ Ateliere muzicale cu MIMA Muzica Braşov – Ianuarie – 2023

Muzica și mișcarea, practicate în spiritul metodei MIMA, de educație și formare activă, sunt benefice și apreciate ca atare inclusiv la vârste înaintate.

MIMA Muzica MIMA Muzica MIMA Muzica

 
 
 

◎ School Aid Romania 2023 – Ianuarie – 2023

Eveniment în care tinerii implicați în ”School Aid Romania 2023” au venit la Căminul de Bătrâni Dr. Teofil Mija, să le facă bunicilor ziua mai luminoasă. Dacă au reușit, vă lăsăm pe dumneavoastră să judecați. Atât în scurta galerie de mai jos, dar și pe pagina noastră de Facebook.

Click aici pentru a viuzaliza întreaga galerie, prezentă pe pagina noastră de Facebook.

no images were found